Viata e usoara, nu-ti face griji - Agnes Martin-Lugand

Viata e usoara, nu-ti face griji - Agnes Martin-Lugand

An aparitie: 2016
Autor: Agnes Martin-Lugand
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Fiction Connection
Editie: Necartonata
Editura: TREI
Format: 200x130
Nr. pagini: 230
Traducator: Carmen Otilia Spinu
 

Intoarsa din Irlanda, Diane este hotarata sa inceapa o viata noua la Paris. Cu ajutorul prie­tenului sau, Felix, redeschide cafeneaua literara „Oamenii fericiti citesc si beau cafea”, oaza ei de liniste. Acolo il intalneste pe Olivier. Un barbat bland si atent, care intelege refuzul ei de a deveni din nou mama, dupa pierderea cumplita pe care a suferit‑o. Dar o intamplare neasteptata o bulverseaza pe Diane si ii spul­bera toate certitudinile. Va avea ea oare curajul de a‑si construi un nou camin? 

 
Dupa ce a profesat ca psiho­log timp de sase ani, Agnes Martin‑Lugand s‑a dedicat scrisului, publicandu‑si primul roman, Oamenii fericiti citesc si beau cafea in regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, in decembrie 2012.  

Fragment din roman:
 
“Dupa ce mi-am pus un tricou scurt fara maneci si niste indispensabili in loc de pijama, m-am asezat pe patul lui Edward. Am ramas in aceasta pozitie o jumatate de ora inainte sa imi pun un pulover pe mine si sa ma apropii de usa inchisa. Mi-am rezemat fruntea de lemn, apoi m-am indepartat rozandu-mi unghiile. Am reluat operatiunea de mai multe ori pana sa ma hotarasc sa o deschid si sa inaintez pe culoar. O ultima oprire in fata camerei lui Declan. O ultima ocazie sa fac drumul inapoi. Apoi am impins incetisor usa. Edward statea pe fotoliu si nu-si slabea fiul din ochi. M-a observat. I-am facut semn sa nu se miste si sa taca. Am mers catre patul lui Declan. O bucurie tainica m-a cuprins cand l-am vazut; dormea dus, strangand la piept esarfa mamei lui. Nimic nu m-a impiedicat sa imi trec mana prin parul lui si sa-l sarut pe frunte; voiam sa fac asta. Inima mi-a crescut. Sarutul meu l-a gadilat fara sa-l trezeasca. Dupa aceea, m-am asezat pe jos, langa fotoliul lui Edward, cu picioarele stranse si barbia pe genunchi. Am facut ca el, am veghea acest copil. In durerea pierderii lui Abby, el reprezenta viata. Dupa cateva minute, mi-am rezemat capul de piciorul lui Edward. Din cand in cand, mana lui se plimba prin parul meu. Am pierdut notiunea timpului.
Dupa o jumatate de ora poate, Edward m-a indepartat de el cu delicatete, s-a ridicat si m-a ajutat si pe mine sa ma ridic apucandu-ma de mana. M-a scos din camera fiulul sau si m-a condus pana in cea in care ma astepta patul lui. S-a oprit in pragul incaperii, tinandu-ma inca de mana.
- Incearca sa dormi un pic, mi-a spus.
- Si tu?
- O sa ma intind pe canapea.
Inainte sa-mi dea drumul la mana, s-a apropiat si m-a sarutat lung pe tampla. Apoi a coborat pe scara. Am inchis usa si m-am bagat sub plapuma. Am adormit invaluita in cearsafurile si parfumul lui."